Viseu de Sus, Maramures
Localitatea are statutul de stațiune turistică de interes local, fiind situată în depresiunea intramontană a Țării Maramureșului. Conform recensământului din anul 2011, Vișeu de Sus avea o populație de 15.037 locuitori, fiind din punct de vedere demografic al patrulea centru urban al județului Maramureș (după Baia Mare, Sighetu Marmației și Borșa).
Istorie
Orașul Vișeu de Sus, după cei mai mulți autori de monografii, este atestat documentar din 2 februarie 1365 (Ketwyssou).[7]. Această primă menționare a Vișeului ca localitate apare în diploma regelui maghiar Ludovic de Anjou. După alți autori, localitatea este atestată din anul 1549, cu denumirea de „Vișeul Nou” sau „Între Râuri”, fiind situată la confluența celor două râuri – nume întâlnit până la începutul secolului XX.
În anul 1373, se marchează hotarul Vișeului cu Borșa, în anul 1385 apare Vișeul inferior (de Jos). Anul 1453 este anul în care Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei și guvernatorul Ungariei, dăruiește Vișeul celor 3 cnezi Ștefan, Petru Mândru și Nan (Nașcu) cât și fraților lor.
Evoluția actualului oraș începe după anul 1770, când se înființează la Vișeu și Borșa centre forestiere cu muncitori – coloniști țipțeri – din Zips, aduși la Vișeu din ordinul împăratului Iosif al II–lea al Austriei.
În anul 1743 la Vișeu de Sus se stabilesc mineri din Saxonia și înființează exploatări de minereuri. În anul 1773 se înființează la Vișeu un centru de exploatare forestieră, colonizat cu sași din Zips.
În 1775 se stabilesc la Vișeu familii germane venite din Austria (Salzburg și Tirol). Între anii 1776–1794 vin primii coloniști din Salzkammergut. În 1778 sosesc alte 25 de familii din Gmunden, majoritatea cu mulți copii. În anul 1780 se fac primele construcții de către cei sosiți, cum ar fi: prima moară în partea de est a orașului; începe construcția digului mai sus de Măcârlău, dig care va fi terminat în 1784, an în care alte familii din zona Bavariei se stabilesc la Vișeu de Sus.
În anul 1788 se înființează școala elementară a vistieriei din Vișeu de Sus, iar în 1790 se construiește stăvilarul de la Făina și se înființează parohia romano-catolică din Vișeu. În 1798, se deschide prima școală generală. Activitatea țipțerilor se materializează și prin prima fabrică de cherestea (construită în anul 1809), prin magazinul statal (depozit) construit în 1817. În perioada 1809–1810 se populează și se formează cartierul Țipțerai.
Numărul populației de origine germană și austriacă a crescut permanent, după cum rezultă din documente. La recensământul din 1930 au fost înregistrați 2.753 de germani, cu o pondere de 24,84% din totalul populației. La recensământul din 1977 sunt consemnați 3.430 de germani în orașul Vișeu, reprezentând 16,97% din totalul locuitorilor.
Țipțerii au fost aduși la Vișeu în primul rând ca muncitori forestieri. De la vârsta adolescenței – 14 ani – băieții își începeau munca în pădure. Pe Valea Vaserului țipțerii plantau molid, aveau grijă de pepiniere, defrișau păduri, trimiteau plute pe apă la vale până la Sighet, Vișeu și Borșa, construiau plute pe apă, construiau drumuri și poduri de lemn. La muncile mai ușoare ajutau și femeile. Cea mai grea și murdară muncă era tăierea pădurii și curățirea trunchiurilor de molid, iar cea mai tentantă pentru bărbați era plutăritul.
Dat fiind timpul foarte îndelungat pe care muncitorul trebuia să-l petreacă în pădure, întemeierea unei așezări pe Valea Vaserului a apărut ca o necesitate. Așezarea de pe Vaser reprezintă cea mai strânsă legătură cu istoria și cu tradiția actualilor țipțeri. În acest spațiu al Văii Vaserului își au originea povestirile țipțerilor, personaje fantastice – fata pădurii, omul alb, piticul pădurii.
Poveștile acestei etnii și amintirile bătrânilor, ca și documentele, stau mărturie despre o viață grea, primitivă a acestor oameni în trecut. După anul 1868, maghiarizarea forțată i-a afectat mult pe țipțeri, unii fiind nevoiți la acea vreme să-și schimbe numele cu altele de rezonanță maghiară. Cu românii, țipțerii au trăit în înțelegere, fiind uniți, între altele, datorită sărăciei, nivelului scăzut de trai și persecuțiilor stăpânirii străine.
Vișeu de Sus în Harta Iosefină a Maramureșului, 1782-1785
În Vișeu de Sus exploatarea lemnului are o vechime care se confundă cu vechimea orașului. Chiar și legenda spune că, în urmă cu poate mai mult de o mie de ani, un tată și cu fiul său s-au dus să taie lemne din pădure. Nefericirea a făcut ca un lemn să-l lovească mortal pe fiu. În memoria fiului său, tatăl a construit pe acest loc o biserică. În jurul bisericii s-au făcut mai apoi case și astfel capătă contur o așezare umană care s-a numit, la început, „Între Râuri”, pentru că se întindea între râul Vișeu și Vaser, iar apoi i s-a spus Vișeu de Sus.
Odată cu venirea coloniștilor germani, se intensifică exploatarea pădurilor. Tot mai atractive devin aceste meserii care aduceau un oarecare venit și un alt statut social locuitorilor, pe lângă vechea lor ocupație de crescători de animale.
Lemnele erau tăiate de sus cu topoarele, „corhănite” pe jgheaburi cu apă la vale, adunate în stăvilare la Măcârlău și Făina, iar de aici, formate în plute, erau duse pe apa Vaserului și mai departe pe Tisa. Multe din obiceiurile coloniștilor țipțeri au fost preluate și de români. La pădure se lucra toată săptămâna, numai sâmbăta se cobora la vale, uneori pentru cei ce locuiau departe, perioada de lucru se prelungea la 2–3 luni. Butinarii (lucrătorii forestieri) dormeau în cabane numite „finlandeze”, aveau focul în mijloc, iar paturile erau aranjate radial pentru a se putea încălzi mai ușor și pentru a-și usca hainele pe timp de iarnă. Astăzi de pe Valea Vaserului lemnul se transportă pe cale ferată îngustă.
Mărturii scrise nu s-au găsit despre aceste galerii în stâncă, aproape de Novicior, kilometrul 20,3 distanță de Vișeu de Sus. Doar cele orale ne spun că în acest loc armata germană a pregătit un loc de ambuscadă, datorită acestui culoar îngust înaintarea armatei inamice putea fi oprită pentru un moment.
În prezent se mai găsesc cele două intrării de pe malul drept (foto), după cursul râului Vaser unde se spune că era un adăpost de muniție, iar pe parte stângă o galerie mai mare (foto) unde era o mică infirmerie.
Oraşul Vişeu de Sus are o încărcătură istorică şi culturală de o valoare impresionantă, datorată în principal poziției geografice favorabile, fiind situat din punct de vedere etno-cultural, la confluența dintre Valea Vişeului şi Valea Vaserului facând parte, conform împărţirii teritoriului pe „ţări” specifică zonei Maramureşului, din Ţara Maramureşului, cunoscută şi ca „Maramureşul Istoric”.
Astfel, turiştii ajunşi în Vişeul de Sus pot vizita cel puțin 8 locații clasificate drept monumente istorice, pot admira colecțiile muzeului local sau pot participa la numeroasele evenimente cu caracter cultural sau recreativ pe care oraşul le găzduieşte de-a lungul anului.
Vişeu de ieri
Prima mențiune documentară a localității apare în lucrarea „Diplome maramureșene din sec. XIV-XV”, de Ioan Mihaly de Apsa, 1900, sub forma „ambele Visae” (Vișeu de Jos și Vișeu de Mijloc), dăruite de regele Ludovic voievodului Balk de Maramureș.
Vişeu de azi
Denumirea Vișeu de Sus apare prima dată în anul 1385 într-o diplomă menționată de Mihaly de Apsa. Conform „Istoriei Maramureșului” de Alexandru Filipașcu, Vișeul de Sus a fost numit și „Între Râuri” (1594), pentru că se întindea între râul Vișeu și Vaser.
SPRE VIȘEU DE SUS
Cu trenull
Pe ruta Cluj-Napoca – Sighetu Marmației, cu plecare din Cluj-Napoca ora 15:40, sosire în Vișeu de Jos ora 20:44.
Mai multe informații: https://infofer.ro/index.php/ro/
Cu autocarul
Pe ruta Baia-Mare – Vişeu de Sus, prin cursele Dracard, Transagria, Auto Balmir, Transgrup Ionut, cu plecări zilnice la orele 7:00, 7:30, 09:15, 09:25 si 11:30.
Pe ruta Cluj – Vişeu de Sus, cu plecări din Cluj Napoca la orele 07:00 și 14:30 din autogara Beta.
Mai multe informații: https://www.autogari.ro/
TURISM LA VIȘEU DE SUS
Valoarea zonei din care face parte Vişeu de Sus este consacrată la nivel naţional, atât prin zestrea naturală, bogată în fenomene naturale unice, diversitatea speciilor şi importanţa ştiinţifică, cât şi prin patrimoniul cultural.
Oraşul are o poziţie geografică situată la limita unor zone de interes turistic şi intersecţia unor trasee şi circuite turistice deosebit de important: Valea Vişeului, Valea Vaserului alături de Mocăniţă, Valea Izei, Cascada Cailor – Borşa, Rezervaţia Naturală Munţii Rodnei, Parcul Natural Munţii Maramureşului – sit Natura 2000, Poiana Narciselor de pe Muntele Sahlean.
Vişeu de Sus este una din cele mai noi staţiuni din România, recunoscută oficial în 2011.
